Pe repede înapoi (PRI) – Fără a folosi cuvinte mari, ziua de 20 septembrie va rămâne în istorie ca una care a marcat o mare realizare a constructorilor români.
În anul 1974 era inaugurat drumul național Transfăgărășan, cu o lungime de 90 de kilometri.
Șoseaua șerpuia prin munți până la altitudinea de 2.040 de metri, făcând legătura între județele Sibiu și Argeș.
Punctul maxim era reprezentat de tunelul din apropierea lacului Bâlea, acolo unde imaginea se menține într-adevăr una de poveste.
Dar, lăsând la o parte mirificul cadru natural, construcția Transfăgărășanului nu a fost deloc ușoară: echipele de constructori sprijinite de armată au lucrat în toate anotimpurile pentru a realiza serpentinele, viaductele, podețele și tunelurile de pe traseu.
Motivația construirii unei șosele care să taie Carpații Meridionali de la nord la sud a avut legătură și cu invadarea Cehoslovaciei de către trupele țărilor comuniste (fără România), produsă în 1968.
Unii istorici care au studiat arhivele apreciază că, atunci, președintele NICOLAE CEAUȘESCU a văzut necesitatea unui drum strategic, care să poată fi folosit la nevoie de armată.
Dar, la modul oficial, s-a făcut referire la deschiderea bazinelor forestiere din masivul Făgăraș, folosirea mai rațională a pășunilor alpine și realizarea unui centru turistic montan în zona lacului Bâlea.
Oricum ar fi fost, Transfăgărășanul a reprezentat o investiție de proporții realizată cu sacrificii umane, dar care și-a demonstrat utilitatea în plan economic și turistic.
Chiar dacă este deschis în totalitate circulației rutiere doar 4 luni pe an, din cauza condițiilor meteorologice, drumul care străbate muntele rămâne un simbol al României.
Bogdan Diaconiţa
