full screen background image
DN29D

DN 29 D a fost inspectat, miercuri, de directorul DRDP Iași

Directorul general regional al DRDP Iași, ing. Ovidiu Mugurel Laicu, a efectuat astăzi o vizită de analiză a stadiului lucrărilor pe șantierul modernizării DN 29D, Botoșani – Ștefănești.

Din datele oferite de reprezentanții antreprenorului, stadiul fizic de execuție a lucrărilor este de aproximativ 60%, cu un termen de finalizare de mai puțin de un an de zile, de la momentul vorbirii.

„Este un progres bun pe care îl înregistrăm pe acest șantier, iar dacă nu intervin evenimente neprevăzute, la anul pe vremea aceasta vom putea circula pe un drum modernizat, cu o platformă a drumului lărgită de la 7 la 9 m, cu poduri și viaducte noi, podețe și accesuri modernizate și amenajări de intersecții noi. Totodată, avem o mobilizare bună a constructorului, cu peste 300 de muncitori, 80 de autobasculante și alte 80 de utilaje terasiere la toate punctele cu lucrări de pe traseu”, arată directorul general regional al DRDP Iași.

Garanție de 7 ani

Lucrările avansează conform graficelor, pe sectoare importante fiind turnat deja asfaltul, alături de celelalte elemente ale drumului – rigole și șanțuri de scurgere din beton și trotuare pavate. În paralel, se execută lucrări de montare a grinzilor la cele trei viaducte de pe traseu, de lărgire a părții carosabile, amenajări ale acostamentelor și ale drumurilor laterale, execuție de sistem rutier nou, ridicări la cotă ale căminelor, lucrări la poduri și podețe.

Lucrările sunt executate de asocierea condusă de SC Autotehnorom SA, cu o garanție de 7 ani de la data recepției lucrărilor.

Se reabilitează 43 de km de șosea

Proiectul prevede modernizarea a 42,739 kilometri de șosea, valoarea acestuia fiind de  44,03 milioane euro, fără TVA.

Drumul naţional DN 29D are originea în Municipiul Botoşani, la intersecţia cu DN 29 şi punctul final în oraşul Ştefăneşti, la intersecţia cu DN 24C și traversează localităţile: Stăuceni, Victoria, Drislea, Truşeşti, Gurada şi Cucuteni

Vă recomandăm să citiți și:

comments

comments




Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza