full screen background image

Grecia ridică restricțiile în perioada sezonului estival

Grecia a anunţat, miercuri, că restricţiile pandemice vor fi ridicate pe toată durata perioadei turistice estivale.

Decizia a fost luată pe fondul scăderii numărului cazurilor de infectare cu COVID-19, dar și a procentului de vaccinare, 72% din populație fiind imunizată.

Potrivit Reuters, autoritățile elene s-au bazat atât pe datele epidemiologice cât şi pe sugestiile experţilor.

Vacanță fără restricții

De la 1 mai până la 31 august, nu va mai fi necesară prezentarea certificatelor de vaccinare sau de trecere prin boală pentru a intra în spaţii închise sau deschise, precum restaurante.

De asemenea, autorităţile iau în considerare şi ridicarea cerinţei de a prezenta un certificat digital al UE privind COVID pentru a intra în ţară.

În plus, purtarea măştilor în spaţiile închise nu va mai fi obligatorie de la 1 iunie.

Totodată, elevii se vor întoarce la ore după vacanţa de Paşte fără a fi nevoie să prezinte în mod regulat teste negative.

Autorităţile vor lua în considerare reevaluarea și, dacă va fi nevoie, reintroducerea restricțiilor în septembrie, relatează Reuters.

Sezonul turistic estival este vital pentru Grecia, care se aşteaptă la un număr mare de vizitatori în acest an.

 

Vă recomandăm să citiți și:

TURURI VIRTUALE PENTRU ZECE MUZEE IEȘENE

PAŞTELE ÎN BUCOVINA 2022 – PROGRAM

comments

comments