full screen background image

Tânăr de 19 ani grav rănit, în urma unui accident produs în Coşna

ambulanta suceava     Marţi, în jurul orei 11.15, pe DN 17, în interiorul localităţii Coşna, un tânăr, de 23 de ani, din comuna Poiana Stampei, în timp ce conducea autoturismul, într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, din cauza faptului că nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, a derapat.

Astfel, a pătruns pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune laterală cu autoturismul condus regulamentar de un bărbat, de 35 de ani, din comuna Mitocu Dragomirnei.

Din accident, a rezultat vătămarea corporală gravă a unui tânăr, de 19 ani, din comuna Poiana Stampei, pasager în autoturismul  condus de tânărul de 23 de ani, precum şi uşoară a conducătorilor celor două autoturisme implicate.

Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

comments

comments




Leave a Reply

avatar