full screen background image

Vernisajul expoziției de artă vizuală „The Moon Glows the Same”, a artistului Roland Pangrati, la Muzeul de Istorie Suceava

Muzeul Național al Bucovinei vă invită marți, 1 februarie 2022, ora 13, la Muzeul de Istorie, la vernisajul expoziției de artă vizuală „The Moon Glows the Same”, semnată de artistul român Roland Pangrati. Expoziția beneficiază de Patronajul Ambasadei Japoniei la București și este inclusă în seria de manifestări dedicate împlinirii unui secol de relații diplomatice între România și Japonia. Expoziția va fi deschisă în prezența autorului. Acest proiect expozițional itinerant, curatoriat de dr. Cristina Simion, oglindește preocupările lui Roland Pangrati în explorarea legăturii dintre oameni și natură, dintre corpuri și Pământ, precum și cercetările acestuia, influențate de filosofia și arta Orientului Îndepărtat, legate de reprezentări ale naturii, plonjând vizitatorul într-o lume multisenzorială și sinestezică. Titlul expoziției este inspirat de un haiku al poetului japonez Basho: The Moon glows the same. It is the drifting cloud forms (that) makes it seem to change. Luna luminează la fel. Doar formele norilor trecători Creează impresia schimbării. Lucrările lui Pangrati, atât cele monumentale, cât si cele de mici dimensiuni, sunt o imagine clară, picturală, deși simbolică, a Pământului lipsit de viață, supraviețuind oricărei exploatări sau schimbări determinate de om. Expoziția aduce în atenția publicului viziunea lui Pangrati, dezvoltată pe parcursul carierei sale artistice, care ilustrează alegoria unei lumi eliberate de presiuni și de limitările inerente ale unei societăți dirijate de tehnologie. Roland Pangrati este un artist multidisciplinar, cunoscut publicului român, dar și celui internațional. Anul trecut a participat cu succes la Târgul Internațional de Artă de la Seognam (Coreea de Sud) și a avut expoziții personale în România, Elveția și Japonia, țara în care s-a specializat în tehnica picturii Nihonga, cu pigmenți minerali naturali pe hârtie japoneză. Participarea la vernisaj se va desfășura cu respectarea tuturor condițiilor sanitare și de distanțare fizică impuse de pandemia de Covid 19.  
Suceava – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments