full screen background image

Trufe în valoare de aproximativ 600.000 de lei, confiscate de polițiști

Aproape 1.200 de kilograme de trufe negre, în valoare de aproximativ 600.000 de lei, pentru care nu existau documente legale, au fost indisponibilizate de polițiști din Neamț, în urma controlului efectuat asupra unui vehicul condus de un cetățean italian, potrivit IPJ Neamț. La data de 18 iulie 2021, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Gârcina au depistat în trafic, un cetățean italian, de 40 de ani, în timp ce conducea o autoutilitară, pe Drumul Național 15, în localitatea Alexandru cel Bun. În urma controlului efectuat în interiorul vehiculului, polițiștii au constatat faptul că acesta transporta trufe negre. Existând suspiciuni cu privire la legalitatea documentelor și cantitatea de trufe înscrisă în avizul de însoțire prezentat pentru control și cea transportată, s-au făcut verificări. În urma inventarierii, au rezultat 1.170 de kilograme, iar verificările efectuate de polițiști au relevat că transportul trufelor s-ar fi efectuat fără deţinerea documentelor prevăzute de legislația în vigoare, transmit reprezentanții IPJ Neamț. Trufele au fost ridicate de polițiști și predate specialiștilor din cadrul Direcţiei Silvice Neamţ. În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul comiterii infracțiunii de furtul oricăror produse specifice ale fondului forestier național, faptă prevăzută de Legea 46 din 2008.
Neamt – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments