full screen background image

Administrația locală din Pașcani are undă verde pentru prima etapă de dezinfecție, dezinsecție și deratizare

Administrația locală din Pașcani, prin intermediul operatorului CLP Ecoserv SRL,  are undă verde din partea Consiliului Local pentru prima etapă de dezinfecție, dezinsecție și deratizare. Consilierii locali din Pașcani au aprobat tarifele pentru prestația acestor activități, iar prima zi în care se va acționa este data de 26 iulie. Primarul Municipiului Pașcani, Marius Pintilie, susține că-și dorește să fie respectate etapele procedurale stabilite de lege. „Suntem în luna iulie, trebuia să avem deja realizate două etape. Avem personal suficiet, timpul să ne permită și vom trece la treabă”, a punctat și Dumitru Chiuariu, directorul interimar al CLP Ecoserv SRL, în cadrul discuțiilor care au avut loc în ședința de luni, 19 iulie, potrivit NewsPasacani.com. Anul acesta se vor realiza două etape ale acestui proces. Pentru aceste acțiuni este prevăzută în bugetul public suma în valoare de 200.000 de lei. Anul trecut dezinfecția, dezinsecția și deratizarea au avut loc în luna august. Sursa foto:  Curierul Zilei
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments