full screen background image

Prefectul Sucevei le cere primarilor să verifice starea fațadelor, a acoperișurilor și a mansardelor de la blocuri

Având în vedere prevederile O.U.G. nr. 21/2004 privind Sistemul Național de management al Situațiilor de Urgență, cu modificările și completările ulterioare; Legea nr. 50/1991, privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările și completările ulterioare; Legea nr. 114/1996 – Legea locuinței, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ținând cont de fenomenele meteorologice periculoase din ultima perioadă (vânt și precipitații ce depășesc valorile înregistrate în mod normal în zona județului Suceava), prefectul județului Suceava, Iulian Cimpoeșu, a transmis o adresă către toate primăriile din județul Suceava prin care solicită să desfășoare împreună cu comitetele locale pentru situații de urgență și asociațiile de proprietari (acolo unde este cazul), verificări la blocurile de locuințe (proprietate publică sau privată), care să cuprindă: – verificări ale documentațiilor tehnice care au stat la baza realizării fațadelor exterioare, a învelitorii, precum și a executării construcțiilor de mansardare; – verificări în teren a stării fațadelor exterioare, a învelitorii, precum și a mansardelor de la blocurile de pe raza u.a.t.-ului. Această activitate este necesară pentru a preveni eventualele situații de urgență ce pot fi generate ca urmare a fenomenelor meteorologice periculoase, precum și pentru a preîntâmpina înregistrarea de victime sau de pagube materiale. Sinteza verificărilor efectuate, precum și măsurile dispuse vor fi comunicate Instituției Prefectului – Județul Suceava. În cazul constatării unor deficiențe tehnice majore primăriile se pot adresa Inspectoratului de Stat în Construcții Suceava, pentru a obține îndrumare tehnică de specialitate.
Suceava – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments