full screen background image

Centrul Cultural „Bucovina” organizează Târgul de Crăciun on-line al meșterilor populari

Pe pagina de Facebook Meșteri și meșteșuguri din județul Suceava vor fi promovați artizani, precum și obiectele lor de artă populară. Chiar dacă viziunea târgului este diferită față de anii trecuți din cauza restricțiilor impuse de pandemie, organizatorii își doresc ca și de această dată să fie promotorii culturii tradiționale. Sucevenii sunt invitați șă acceseze pagina respectivă și să cumpere produsele preferate. „Chiar dacă viziunea târgului de meșteri populari de anul acesta este diferită față de anii trecuți, din cauza restricțiilor impuse de pandemie, Centrul Cultural ”Bucovina”, prin Direcția pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, își dorește ca și de această dată să fie promotorul culturii tradiționale. Astfel inițiem ”Târgul de Crăciun on-line al meșterilor populari”, unde vom promova meșterii interesați de a fi prezenți în acest proiect, precum și obiectele lor de artă populară, specifice acestei frumoase perioade. Vă invităm sa-i contactați și să comandați obiectele lor, care merită achiziționate!”, transmite coordonatorul proiectului, expert etnograf, Eutasia Rusu.
Suceava – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments