full screen background image

Grădiniţa cu program prelungit nr. 24 din Iaşi a îmbracat straie de sărbătoare

În zilele de duminica, 6 decembrie, și luni, 7 decembrie, Grădiniţa cu program prelungit nr. 24 din Iaşi a îmbracat straie de sărbătoare. „An de an aceste zile erau pline de magia copilăriei, însă, în acest an totul este „ALTFEL”. Cu toate acestea, cadrele didactice ale gradiniţei nu au vrut sa renunte la oportunitatea de a se reconecta la realitatea de odinioară. Şi cum copiii sunt cei ce ne dau idei minunate mereu, după scurtele intâlniri virtuale au simţit că acest moment este un prilej deosebit pentru a le reda copiilor GRĂDINIŢA”, se arată într-un comunicat de presă. Astfel, micuții au realizat, alături de părinți, un „cadou de ziua grădiniței mele”: felicitări, desene și picturi, pe care le-au dus în curtea grădiniței și le-au așezat într-un spațiu dedicat acestor frumoase acdouri – o sfoară întinsă și decorată cu baloane. „Doamnele educatoare le-au pregătit o surpriză copiilor și au impodobit ferestrele grupelor cu poze din timpul activităților de la clasă, dar și de acasă, subliniind încă o dată că gradinița îi așteaptă să revină cât mai curând!”, spun reprezentanții grădiniței. Potrivit acestora, pe parcursul zilei de luni copiii de la fiecare grupă au participat la activitați surpriză, pregatite de fiecare cadru didactic, respectând condițiile impuse de pandemia de coronavirus. „În contextul unui an școlar pus sub semnul pandemiei, marcarea zilei Gradinitei este un moment de reconctare la viața „normala” și „reală” pentru micuții grădiniţei noastre, părinti și comunitate. Am fost surprinse de dorinţa copiilor de a veni să –şi vadă grădiniţa şi să îi ofere un cadou nepreţuit realizat prin efortul propriu cu dragoste şi cu o mare încărcătură emoţională, şi mai mare ne-a fost surprinderea când foşti copii ai grădiniţei au venit să aducă o felicitare pentru grădiniţa în care au descoperit lumea feerică a copilăriei”, spune Adelina Ursache, directorul Grădiniţei cu program prelungit nr. 24 din Iaşi.  
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments