full screen background image

56% este rata de promovare a concursului de titularizare – sesiunea 2020, după soluționarea contestațiilor

În urma reevaluării lucrărilor contestate la proba scrisă din cadrul concursului național pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar, rata de promovare (note peste 7) a crescut la 56%, cu 2,9% față de cea inițială (53,1%). Anul acesta, numărul total al contestațiilor depuse a fost de 133. În cazul a 130 de contestații (97,74%), notele au fost modificate astfel: pentru 86 de lucrări contestate, notele inițiale au fost mărite, în timp ce pentru 44 de lucrări notele inițiale au fost micșorate. Pe tranșe de note, situația finală are următoarea configurație: 13 candidați au obținut nota 10 (zece), 429 de candidați au obținut note între 7 și 9,99, iar 249 de candidați au obținut note între 5 și 6,99, restul obținând note sub 5 (cinci). Procentul notelor peste 5 (cinci) obținute de candidații care au susținut proba scrisă este de 87,57%. Pentru absolvenții din promoția curentă, totalul notelor peste 7 (șapte) a crescut cu 2,2% după rezolvarea contestațiilor. Mai exact, 58,2% (56% – rata inițială) dintre candidați au obținut note peste 7 (șapte). În centrele de evaluare au fost notate 789 de lucrări, întrucât: 42 de candidați s-au retras din concurs din motive personale sau medicale, în conformitate cu prevederile metodologiei, 3 de candidați au fost eliminați pentru fraudă sau tentative de fraudă, iar lucrările a 7 candidați au fost anulate din motive legate de nerespectarea metodologiei. Candidații eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă nu vor fi repartizați pe posturi didactice în anul școlar 2020-2021. Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidații trebuie să obțină la proba scrisă minimum nota 7 (șapte), iar pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), minimum nota 5 (cinci). „Repartizarea candidaților pe posturile didactice de predare vacante, publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a notelor obținute la proba scrisă, se realizează în ședințe publice sau on-line, organizate de către inspectoratele școlare, în perioada 12 – 14 august.”, a precizat inspectorul şcolar general, prof. Grigore BOCANCI.
Suceava – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments