full screen background image

Același examen, emoții diferite

Începe sezonul emoțiilor. Nu acelea plăcute, pe care ți le dorești și aștepți să le simți când o iei de mână pe vecina de la 3, care-ți pare cea mai drăguță fată din cartier. Ci emoțiile acelea care te copleșesc, care te fac să n-ai chef de nimic și să-ți dorești ca totul să treacă mai repede… Emoțiile pentru examene, mai nou în vecinătatea pandemiei. Acelea pentru care te pregătești și te-au pregătit și alții de un an încoace. Legat de care ai tot auzit că nu ești nici primul nici ultimul evaluat național, că până și ai tăi care-ți par nițel depășiți de vremuri, le-au trecut cu succes cândva, că și cei mai mari din gașcă le-au trecut acum un an – doi și au supraviețuit.

Și, totuși, deși te pregătești emoțional înșirându-ți toate spusele astea în minte, deși te pregătești și în privința conținuturilor examinate aproape în fiecare zi a săptămânii mergând la meditații plătite cu profesori de când nu mai e stare de urgență, tot simți aparte și aiurea. Sunt emoții care nu-ți dau fluturi în stomac, ci-ți pun noduri prea mari în gât. Și nodul e mai mare anul acesta pentru că pleci din casă nu doar cu cartea de identitate și stiloul, ci și cu mască, mănuși, gel dezinfectant. Un lucru e însă la fel: pleci cu un “Doamne ajută!” în gând.

Îmi dau seama că în aceste zile sunt multe cele ce le trec prin cap adolescenților prea emoționați de examenele naționale. Adolescenți cărora le pasă de liceul la care ajung, de bucuriile și tristețile părinților care ar putea să te vadă admis sau respins la prima opțiune, și-n cele din urmă le pasă și de starea lor de bine, de prestigiul printre prieteni sau vecini.

Nu știu dacă ordinea lucrurilor de care le pasă e cea corectă. Ceea ce știu însă este că adolescenților le pasă. Chiar și celor care au fost codași tot gimnaziul, nu doar celor cu coroniță. E drept că formele de exprimare și trăire a emoțiilor sunt foarte diferite. Mă întreb însă dacă și multora dintre adulți le pasă la fel de mult.

Mă întreb de ce oare anul acesta a fost nevoie de emoții amplificate de aceleași examene, câtă vreme lucrurile au stat diferit până acum. E știut faptul că mulți dintre adolescenți, înainte de vestea cu pandemia, sperau să tragă suficient de tare în semestrul al doilea, cât să le iasă bine treaba cu examenele. Exact ca și în anii trecuți. Doar că lucrurile s-au schimbat fără preaviz, iar școlile s-au închis. Și-au început să învețe în joacă de acasă, fără voia lor.

Oare chiar cădea frontispiciul de la minister dacă un an admiterea la liceu se făcea în baza rezultatelor din gimnaziu? Oare le-a fost unora atât de frică de gura lumii, care e oricum nemulțumită în orice variantă? Oare chiar sunt părinții absolvenților din anii trecuți atât de inflexibili și dornici ca toți să aibă parte de emoții egale, încât au greșit măsurătoarea, pentru că anul acesta emoțiile au început încă din martie? Oare absolvenții 2020 ar fi fost ratați dacă se schimbau regulile, așa cum s-au schimbat și regulile antrenamentului de vreo 3 luni încoace? Oare în țările în care s-a renunțat anul acesta la examene, această generație va fi un dezastru?

Suntem mai inflexibili la nivel de nație, de minister, de inspectorate, părinți și profesori decât ne imaginăm. Am lăsat pandemia să ne schimbe copiii, să le schimbe emoțiile, dar noi n-am putut să schimbăm nimic pentru ei, nici măcar pentru un an. Adolescenții de astăzi vor crește. Mă întreb dacă vor sta mai drepți sau mai aplecați, mai mult sau mai puțin flexibili, datorită faptului că deși n-au avut parte de aceeași pregătire, au susținut același examen ca-n fiecare an.

 

comments

comments




Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza