full screen background image

Primarul Lungu le cere consilierilor locali să se implice în asigurarea condiţiilor pentru elevii care se întorc la şcoală

Primăria Suceava face în continuare demersuri de asigurare a condiţiilor necesare pentru perioada de pregătire a elevilor în vederea susţinerii examenului de capacitate şi a bacalaureatului. Edilul-şef, Ion Lungu, a arătat că, pentru intervalul 2-12 iunie, se face tot posibilul ca în unităţile de învăţământ gimnazial şi în colegii să fie realizate fluxuri de circulaţie speciale, în concordanţă cu recomandările Ministerului Educaţiei şi Ministerului Sănătăţii. În şedinţa Consiliului Local, şeful executivului le-a cerut membrilor deliberativului să ia parte la întâlnirile consiliilor de administraţiei din şcoli şi să se implice în realizarea unui cadru sigur pentru elevii care se vor întoarce în bănci. Lungu: „Fac apel la consilierii locali care sunt membri în consiliile de administraţie de la şcoli să meargă să se întâlnească şi să stabilească, aşa cum prevede al Ministerului Educaţiei şi Ministerului Sănătăţii, fluxurile de circulaţie pentru elevi, măsurile speciale şi cele de igienă care trebuie luate. Trebuie să ne asigurăm că activităţile se vor desfăşura normal, respectându-se numărul de ore prevăzute pentru elevii mai mici, cât şi pentru cei mai mari” reliefează Lungu. Primarul a reamintit că, în această săptămână, la unităţile şcolare din reşedinţa de judeţ vor ajunge 25 de tuneluri de dezinfectare. Amănunte de la Ion Lungu, primarul Sucevei:  
Suceava – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments