full screen background image

AUDIO: Cătălina LUNGU – consultant în protecția datelor și coautor al volumului „GDPR Aplicat”- prezintă zilnic la VIVA FM rubrica „GDPR INFO”

👮🏻 GDPR Info este o rubrică despre oameni – informare corectă și la obiect, în doar câteva minute! Vă invităm să ascultați ediția de astăzi a rubricii, în care vorbim despre care sunt pașii de urmat de persoana vizată când vrea să depună o plângere la Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal – ANSPDCP , aici:

Din cuprinsul rubricii de azi:

Plângerile adresate Autorității trebuie formulate în scris, în limba română sau engleză, cu respectarea condiţiilor prevăzute de GDPR, de alte dispoziţii legale aplicabile, precum şi de procedură. Plângerile pot fi depuse la registratura generală de la sediul Autorității sau pot fi transmise prin poştă, inclusiv cea electronică, ori prin utilizarea formularului electronic, disponibil pe pagina de internet www.dataprotection.ro. Formularul de notificare în format pdf, editabil, se completează de către operatori, se semnează digital și se transmite la adresa de e-mail a autorității de supraveghere. Formularele care nu vor fi semnate digital nu vor fi luate în considerare.

Plângerile se înaintează personal sau prin reprezentant, cu anexarea împuternicirii emise în condiţiile legii de un avocat sau a procurii notariale, după caz. Plângerile pot fi depuse şi de către mandatarul persoanei vizate care este soţ sau rudă până la gradul al doilea inclusiv. În cazul soţilor sau rudelor până la gradul al doilea inclusiv, se anexează o declaraţie pe propria răspundere semnată de petiţionar, iar în cazul altor persoane, se anexează procura notarială.

Conform Art. 8, alin. 1 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și Art. 16 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europenedreptul la protecția datelor cu caracter personal este un drept fundamental.

GDPR este acronimul sintagmei General Data Protection Regulation – denumirea populară pentru Regulamentul U.E. 679/2016, emis pentru protecția datelor cu caracter personal pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene.

Rubrica GDPR Info este un proiect realizat de VIVA FM în parteneriat cu Proactiv Cons SRL (www.proactivcons.ro), în scop informativ. Informațiile prezentate nu constituie consultanță de specialitate în sensul legii și nu implică răspundere juridică pentru realizatori.

comments

comments