full screen background image

„Șotron. Festivalul Copilăriei”, hub online pentru copii şi adolescenţi – Club de lectură, tutoriale şi concursuri

În perioada 1-3 iunie va avea loc o ediție specială a festivalului „Șotron”, eveniment organizat de Muzeul Național al Literaturii Române Iași și Asociația „Patrimoniu pentru comunitate”. Anul acesta, festivalul copilăriei se transformă într-un hub online, oferind copiilor și părinților acces gratuit la diverse resurse educaționale, distractive și interactive. Astfel, cu ajutorul și implicarea partenerilor, cadoul Muzeului Național al Literaturii Române Iași cu ocazia Zilei Copilului va consta în publicarea, timp de trei zile, a numeroase recomandări de lectură din partea scriitorilor români, tutoriale practice, rețete pentru cei mici, înregistrări surpriză, mesaje speciale din partea muzeografilor din muzeele literare ieșene etc. În plus, clubul de lectură pentru copii și adolescenți se va reuni într-o ediție specială, online, dedicată zilei de 1 iunie. Atât înainte, cât și în timpul festivalului, vor avea loc concursuri interactive cu premii constând în cărți, jocuri și jucării. „Continuăm tradiția de a pune la dispoziția copiilor și părinților deopotrivă un maraton de activități cultural-educative, desfășurate într-o atmosferă relaxată și plină de surprize. Anul acesta, mai presus de toate este siguranța, așa că ne mutăm online și vă oferim cadouri sănătoase, cu promisiunea unei întâlniri ulterioare de neuitat”, a declarat coordonatoarea proiectului, Georgiana Leșu. Informațiile și concursurile pot fi urmărite pe site-ul www.sotroniasi.ro, dar și pe paginile de Facebook Șotron. Festivalul copilăriei și Muzeul Național al Literaturii Române Iași.
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments