E final de mai, lună rezervată prin tradiție banchetelor și cursurilor festive de final de ciclu de învățământ. Drept pentru care paginile de socializare s-au umplut de fotografii cu adolescenți îmbrăcați elegant, unii parcă scoși din reclamele filmelor pe care le vezi doar pe posturile TV dedicate lor.
Frumoși toți ca niște flori de mai și veseli. Lipsiți de grija examenelor care se apropie, preocupați doar de bucuria acestei zile, de cum ar putea să o facă memorabilă pentru ani buni. Doar că toate fotografiile ce s-au perindat pe pagina de socializare sunt de fapt amintiri. Și telefonul meu m-a anunțat că am vreo câteva amintiri de genul acesta, de la banchete și cursuri festive trecute și nu m-am putut abține să nu rememorez cu zâmbet nostalgic emoțiile mele și ale adolescenților gătiți frumos.
Printre mulțimea de postări – amintiri s-a strecurat însă și o postare actuală, cu un comentariu simplu: “Banchet 2020”, însoțit de un emoticon trist și o inimă urmată de câteva stele. Postare a unei absolvente de clasa a VIII-a de anul acesta.
M-a impresionat naturalețea copilei care poza zâmbind în rochia de banchet, dar în egală măsură m-a impresionat comentariul simplu. Fără blesteme la adresa coronavirusului, fără înjurături la adresa responsabililor ministeriali ai sănătății sau ai educației. O postare, însă, cât o mie de cuvinte. Din care eu am înțeles că adolescenții pot fi chiar mai echilibrați decât ne așteptăm, înzecit mai frumoși și uneori însutit mai înțelepți decât mulți dintre noi, oamenii mari.
Am înțeles cât de mult și-ar fi dorit să-și facă apariția în sala frumos luminată și ornată, să facă glume pe seama băieților și să chicotească alături de prietena cea mai bună, să danseze lângă colegii de clasă sau lângă băiatul din clasa paralelă pe care îl simpatizează de multă vreme, dar căruia nu a îndrăznit să-i vorbească înainte de pandemie. Să se fotografieze în rochia pe care a visat-o de la început de septembrie și pe care a cumpărat-o încă din octombrie (pentru că evenimentele importante trebuie să fie pregătite din timp). Să afișeze zâmbetul, studiat nițel și el pentru o vreme, pentru ca fotografiile de la banchet să fie perfecte.
Dar am mai înțeles și faptul că adolescenta aceasta frumoasă e exact așa cum am spus: într-o înțelegere mai mare a situației prezente decât mulți dintre adulții care ba înjură pentru că sunt chemați elevii la școală pentru pregătire, ba pentru că nu sunt chemați să se întâlnească la școală sau în alte spații pentru cursuri festive, ba fac scandal pentru că sunt cipați cu termometrul și trebuie să poarte mască în școală, ba sunt vocali pentru că nu sunt suficiente reguli care să-i pună pe elevi la adăpost de îmbolnăvire.
Și am convingerea că absolventa aceasta, frumoasă adolescentă ca mulți alții de vârsta ei, a găsit deja puterea și a “deprins să meargă pe valuri, în picioare”.
