full screen background image

Unități de învățământ din județ, în scenariul roșu

Școlile din Tarcău, Războieni și Tașca sunt în scenariul roșu, cu învățământ exclusiv online, din cauza incidenței mari a cazurilor de coronavirus. Decizia este valabilă începând de astăzi, după cum a decis Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Neamț. Rata de infectare este de 3,53 cazuri la mia de locuitori în Tarcău, de 10 la mie în Tașca, iar la Războieni este în evoluție focarul de la Centrul pentru recuperarea neuropsihiatrică a bolnavilor. Tot începând de astăzi se suspendă cursurile față în față în mai multe clase de la Școala Gimnazială nr. 2 Piatra Neamț, Colegiul Roman Vodă Roman, Școala Gimanzială Tămășeni, Colegiul Tehnic Petru Poni Roman, Liceul cu Program Sportiv Piatra Neamț, Școala Gimnazială Mihai Eminescu Roman, Colegiul Petru Rareș Piatra Neamț și Școala Gimnazială Bodești.
Neamt – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments