full screen background image

Iris Nichiforiuc, practicantă a hipismului și antrenoare în acest sport, la VIVA FM

Vineri,15 noiembrie, în cadrul emisiunii sportive realizate de Manuel Costache la VIVA FM RĂDĂUȚI a fost invitată Iris Nichiforiuc, practicantă a hipismului și antrenoare în acest nobil și vechi sport.

În prima parte a emisiunii, Iris a amintit de competițiile la care a participat în acest an și care au fost ultimile competiții la care a concurat, atât ca sportiv, cât și că antrenor.

Ca sportiv, ea a participat la Brașov, cu calul Winchester, la categoria tineret, iar cu copiii pe care îi pregătește a participat la concursurile de la Piatra Neamț și Târgu Neamț, la categoriile copii și amatori, elevii săi obținând locurile unu și doi, la ambele concursuri. De altfel copiii pregătiți de Iris s-au clasat în primii cinci la toate concursurile la care au participat.

Din păcate, Cupa Bucovinei Romsilva nu se mai organizează de câțiva ani la Rădăuți, majoritatea concursurilor la care participă jocheii și caii de la “Cai de Legendă” Hardic fiind organizate de cluburi private.

La concursurile din acest an, Iris Nichiforiuc a participat cu caii Winchester, care are 11 ani și e un cal titrat, dar și cu Tores, care este în vârstă de cinci ani și e la început de carieră.

Vârsta optimă a cailor pentru performanță este intre 9 și 11 ani dar Iris a relatat un caz de la cea mai dificilă probă a Campionatelor Mondiale din acest an, unde a participat un cal de 17 ani!

Iris a luat examenul IGQ și este în acest moment antrenor internațional de echitaţie și sărituri peste obstacole.

În fiecare weekend, 10-12 copii fac pregătire cu ea, la “Cai de Legendă”!

Iris a reamintit și câteva din medaliile obținute, cum ar titlurile naționale la anduranță 30 și 60 de kilometri, cele trei zile consecutive când a terminat pe locul întâi la Campionatele Naționale, cu iapa Patricia, și cel mai valoros podium pentru ea – locul trei, la Brașov, la Campionatele Naționale, cu Lancaster!

A amintit și de antrenorii care au format- o în carieră: Ionel Moroșan, unchiul ei, fost sportiv la Clubul Sportiv al Armatei Steaua București, multiplu medaliat național, și Alexandru Bozan, unul din cei mai titrați călăreţi români care a obținut locul 5 la Jocurile Olimpice de la Moscova!

Pentru sportiva Iris Nichiforiuc urmează sezonul de sală, cu multe concursuri la Brașov, inclusiv Campionatele Naționale de Sală.

comments

comments