Azi, sunt plină de energie… Mi-am încărcat bateriile, în weekend-ul acesta. Chiar foarte bine, cât să mă țină cele cinci zile lucrătoare. Sursă de energie a fost o reîntâlnire a familiei lărgite. O întâlnire din acelea în care se reunesc trei generații și deapănă amintiri. În care cei mai mici află cu mirare cum erau părinții la vârsta lor, că au făcut și o seamă de lucruri pe care le fac acum și ei.
E drept că lucrurile amintite despre copilăria mea sunt cu atât mai amuzante și incredibile, cu cât mi se spune de fiecare dată în astfel de ocazii că am fost un copil model. Din acela pe care unde îl pui, acolo îl găsești. Spre deosebire de al meu frate, care era plin de energie… Și paralela continuă, pe diferite teme.
Acum, mi se pare amuzant, pentru că nu mai stau unde mă pui. Dar cred că nu la fel i se părea fratelui, la vârsta copilăriei. Și știu acum că e preferabil să evităm comparațiile nefavorabile, atunci când vine vorba de copii.
Eu mă strădui să le evit pe cât posibil, acum, ca părinte. Și-mi iese de cele mai multe ori. Căci, nu-mi întreb copilul ce note au luat ceilalți la evaluări. Deși el este tentat să mă informeze, mai ales când obține punctajul maxim. Nu o face însă nici el atunci când nu e în top. Oare de ce?…
Spuneam, deci, despre comparațiile pe care suntem tentați să le facem la adresa copiilor. De genul: “De ce nu ai luat și tu nota maximă, așa cum a luat sora ta?”. O întrebare ce pornește din bunele intenții ale părintelui care își dorește chipurile să-l ambiționeze pe cel mic. Să-l facă să își dorească să fie ca sora sau colegul performant sau chiar mai bun.
Din păcate, efectul este exact pe dos. Cel apostrofat astfel va detesta și mai mult școala, pe el însuși, pentru că nu poate fi la fel de bun ca alții și chiar și pe cel cu care a fost comparat. Iar comportamentul care va urma este și el opus celui anticipat de părinte. Se va strădui să demonstreze nu că este mai bun decât sora, ci că ea este cea lipsită de valoare. Pentru că este tocilară, iar el este cel descurcăreț. Care, deși poate mai mult, nu vrea să facă mai mult. Pentru că nu este un tocilar asemeni ei, ci… este șmecher.
Și-atunci, cum am putea să-l ambiționăm corect pe micul șmecher al familiei? Comparându-i rezultatele nu cu ale altuia, ci cu propriile lui rezultate, în perioade mai bune. Să comparăm nota proastă de la ultimul test, cu nota mai bună de la un test anterior. Pentru ca, astfel, să poate constata singur că poate fi mai bun. Să-l ajutăm să găsescă singur legătura între efortul pe care îl depune, progresul pe care îl înregistrează și rezultatul pe care-l obține. Deci, să ne comparăm copiii doar cu ei înșiși, rezultatele lor mai proaste, cu rezultatele lor mai bune.
Sugestia de azi este, în concluzie, să evităm comparațiile nefavorabile la adresa copiilor. Și mă gândesc că tot așa stau lucrurile și cu noi adulții. Căci suntem, vrem nu vrem, de multe ori doar niște copii mai mari. Cărora ne plac adesea comparațiile, dar doar cele favorabile.
Și spun, pe final, că mi-ar plăcea să comparați și dozele de educație… între ele… azi mai mari, mâine mai mici, azi mai inspirate, mâine și mai inspirate! Să aveți o zi incomparabilă!
