full screen background image

10 iunie – Consumator exemplu, de fructe

E iunie abia la început, iar piețele au început să fie pline de fructe, de culori și miresme. Drept urmare, și luna aceasta, ca în toate lunile anului, le repet celor mici că fructele și legumele sunt sănătoase, mai ales consumate crude. Și dacă mi se mai întâmplă în unele probleme ce țin de educație ca teoria să nu bată cu practica, în privința consumului de fructe, îmi iese. Chiar sunt un consumator dedicat și încerc să se întâmple asta cât mai des în fața celor mici. Pentru că știu că funcționează puterea exemplului personal.

Exemplul părinților însă, poate fi dat mai des celor mici și ar putea funcționa în timp mai scurt.

Drept urmare, vă îndemn, dragii mei, mai mici sau mai mari, să consumați fructe, spunându-vă și altceva despre ele decât că sunt pline de vitamine.

Spre exemplu, caisele: îmbunătățesc acuitatea vizuală. Iar să vezi bine nu e de folos doar pentru a citi și a învăța la diverse materii, ci și în vacanță, când călătorești drum lung spre locuri pe care nu le-ai mai văzut până acum. Ajută și mușchii să se refacă după un efort mai intens… iar în vacanță nimeni nu se dă în lături de la efort intens, dacă înseamnă să înoți în piscină, să te cațeri pe stânci sau să te dai cu skate-ul. Caisele îmbunătățesc și digestia. Iar o siluetă frumoasă e cea de dorit, indiferent de e vacanță sau școală.

Trecem la cireșe. Umplu tarabele în această perioadă, că nu degeaba e luna lui Cireșar. Dar cum nu ne putem bucura de ele proaspete decât aproximativ 8 săptămâni pe an, ar fi cazul să profităm. Și fanii canalului Disney Junior, care tânjesc după un aspect ca cel al micilor dive de pe ecran și mamele lor, care își doresc să oprească nițel timpul în loc. Pentru că cireșele favorizează eliminarea toxinelor din organism, au puternic efect depurativ și număr mic de calorii. Deci, dacă nu e locul și timpul să ne cățărăm prin cireși ca Nică a lui Ștefan a Petrii, un drum până la piață merită tot efortul.

Cam aceleași beneficii și în cazul căpșunilor. Deși nemaipomenite la gust, conțin 90% apă. Minunate deci pentru modelarea siluetei. Condiția de bază însă e să nu vă alintați și cu o lingură de frișcă și una de zahăr printre căpșuni.

Motive serioase, indiferent de vârstă, pentru o cură de fructe în debut de vară. Iar adulții fac un bine la dublu consumându-le: un bine lor și unul celor mai mici, prin puterea exemplului personal. Consumarea dozei de educației contribuie și ea la îmbunătățirea stării de sănătate.

comments

comments