full screen background image

Incendiu într-o gospodărie din Arghira, cauzat de un cablu electric deteriorat

Militarii Detașamentului de Pompieri Fălticeni, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Preutești, au intervenit, în această noapte, cu patru autospeciale de stingere pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie, în satul Arghira, comuna Preutești.

La sosirea echipajelor, flăcările se manifestau la acoperișul unei case de locuit, cu pericol de propagare la întreaga locuință și la construcțiile aflate în apropiere.

Incendiul, anunţat la ora 2:46, prin 112, a fost lichidat la ora 5:55.

Au ars acoperișul casei de locuit pe o suprafață de aproximativ 80 mp și bunuri din interior (obiecte de mobilier, materiale textile și altele).
S-au degradat pereții casei și bunuri casnice.

Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost un scurtcircuit produs la un cablu electric deteriorat.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime omenești.

Pompierii au salvat casa de locuit, precum și o altă locuință și o anexă, aflate în imediata vecinătate.

comments

comments