full screen background image

Comisia Europeană discută situația statului de drept în România

Comisia Europeană discută miercuri, în premieră, situația statului de drept în România, în timp ce PSD face presiuni ca Guvernul să adopte în aceeași zi OUG pentru modificarea Codurilor penale.

O purtătoare de cuvânt a Comisiei, Mina Andreeva, a scris, marți seara, pe Twitter: „Comisia Europeană trebuie să acționeze pentru a salva statul de drept. Colegiul Comisarilor va discuta mâine (miercuri – n.r.) starea statului de drept în România”.

Frans Timmermans, prim-vicepreședintele Comisiei Europene, le va prezenta comisarilor europeni concluziile discuțiilor dintre experții Comisiei și cei ai Guvernului României. Nu e exclus însă ca discuția să continue și pe alte subiecte legate de atacul PSD la justiție.

Comisia Europeană urmăreşte cu mare îngrijorare evoluţiile privind statul de drept în România şi subliniază că aceasta trebuie să repună urgent procesul de reformă pe calea corectă, acest lucru însemnând progrese, nu paşi înapoi, declara, vineri, Margaritis Schinas, purtător-şef de cuvânt al executivului comunitar, citat de Agerpres.

În conferinţa de presă cotidiană a Comisiei Europene, Schinas a spus că România ar trebui să se abţină de la luarea oricăror măsuri care ar afecta negativ progresele realizate în ultimii ani.

„În acelaşi timp, luăm notă de decizia procurorului de a închide, din lipsă de probe, procedurile judiciare iniţiate împotriva unor oficiali ai Comisiei. Doresc să vă reamintesc faptul că în primul rând autorităţile române nu au nicio jurisdicţie asupra acestor chestiuni”, a adăugat reprezentantul executivului UE referindu-se la clasarea dosarului care fusese deschis la Secția specială pentru magistrați pe numele vicepreședintelui Comisiei Europene, Frans Timmermans.

Pe de altă parte, Schinas a confirmat că prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, şi premierul Viorica Dăncilă au avut joi o convorbire telefonică pentru a discuta despre cele două ordonanţe de urgenţă referitoare la modificarea Codului penal şi a Codului de procedură penală. Cele două părţi au convenit să continue discuţiile la nivel tehnic.

comments

comments