full screen background image

Accident în lanţ la Salcea. Unul dintre şoferi a fugit de la faţa locului

În cursul după-amiezii de luni, la ora 15.50, în timp ce conducea autoturismul pe DN 29 din orașul Salcea, un bărbat, de 28 de ani, din județul Botoșani nu a păstrat distanța regulamentară față de autoturismul condus în fața sa de un tânăr de 22 de ani, din Republica Moldova, intrând în coliziune față-spate cu acesta, care a fost proiectat în alt autovehicul oprit în fața sa și al cărui conducător auto a părăsit locul accidentului.

În urma impactului, a rezultat rănirea ușoară a conducătorului auto de 28 de ani, care a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Cei doi conducători auto identificați la fața locului au fost testați de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „vătămare corporală din culpă” și „părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției”, cercetările fiind continuate de polițiști pentru identificarea conducătorului auto plecat de la fața locului.

comments

comments