full screen background image

Bursa a deschis “pe verde” prima şedinţă de tranzacţionare a anului

Bursa de la Bucureşti a deschis în creştere şedinţa de joi, iar la 30 de minute de la deschidere indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide 15 companii, creştea cu 1,17%, până la 7.470,03 puncte.

Valoarea totală a schimburilor realizate după primele 30 de minute de la deschiderea şedinţei se situa la 1,136 milioane de lei (243.526 de euro).

Totodată, indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, înregistra o apreciere cu 1,09%, în timp ce indicele BET-FI al SIF-urilor era în creştere cu 0,28%. BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, consemna o apreciere de 1,36%.

Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a crescut cu 1,02%, iar reperul de randament al fondurilor de investiţii, BET-BK, se aprecia cu 0,71%.

Acţiunile Băncii Transilvania erau, joi dimineaţa, cele mai tranzacţionate pe Bursa de la Bucureşti, schimburile pe aceste titluri fiind de 195.782 de lei, urmate de acţiunile Transelectrica (25.926 lei) şi Erste Group Bank AG (16.865 lei). AGERPRES

comments

comments