full screen background image

Accident pe DN 15, în judeţul Neamţ; două persoane – rănite

Un accident, în urma căruia două persoane au fost rănite, s-a produs joi pe DN 15, pe raza comunei Pângăraţi, judeţul Neamţ, circulaţia rutieră fiind blocată în zonă pe ambele sensuri de mers.

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe DN 15, pe raza comunei Pângăraţi, judeţul Neamţ, şoferul unui autoturism a pierdut controlul volanului şi a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune frontală cu o altă maşină, care circula regulamentar.

În urma impactului au rezultat două victime, asupra cărora se acordă îngrijirile medicale necesare, precizează sursa citată.

Circulaţia rutieră este blocată pe ambele sensuri de mers, până la finalizarea cercetării la faţa locului. AGERPRES

comments

comments