full screen background image

Ceremonii în Israel şi Polonia pentru a marca Ziua de Comemorare a Holocaustului

Mii de tineri evrei din întreaga lume urmează să pornească joi într-un marş de la lagărele de concentrare Birkenau la Auschwitz în Polonia pentru a-i comemora pe cei 6 milioane de evrei ucişi în Holocaust, relatează dpa.

Preşedintele israelian Reuven Rivlin ar urma să se afle în fruntea celor 12.000 de persoane care se estimează că vor participa la a 30-a ediţie anuală a Marşului Vieţii în Polonia.

În Israel, sirenele vor răsuna în întreaga ţară pentru a ţine un moment de reculegere de două minute. Principalele ceremonii din ţară vor avea loc la memorialul Holocaustului Yad Vashem din Ierusalim, cu participarea prim-ministrului israelian Benjamin Netanyahu şi a altor oficiali.

Marşul din Polonia are loc în timp ce Varşovia a adoptat o lege controversată stabilind amenzi sau pedeapsa cu închisoarea pentru cei care dau vina pe poporul sau statul polonez pentru atrocităţile comise de Germania nazistă în timpul Celui de-Al Doilea Război Mondial.

Criticii, inclusiv mulţi din Israel, afirmă că legea este formulată prost şi s-ar putea abuza de ea pentru a nega sau respinge responsabilitatea poloneză pentru crimele împotriva poporului evreu. AGERPRES

comments

comments