full screen background image

În minivacanţa de Paşte vor fi mobilizate peste 50.000 de efective ale MAI

În minivacanţa de Paşte vor fi mobilizaţi peste 50.000 de poliţişti, pompieri, paramedici, jandarmi şi poliţişti de frontieră, în contextul organizării a circa 700 de manifestări publice, a anunţat, joi, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Monica Dajbog.

“În această perioadă vor fi mobilizate peste 50.000 de efective ale Ministerului Afacerilor Interne, poliţişti, pompieri, paramedici, jandarmi, poliţişti de frontieră. MAI a dispus ca principalul obiectiv al efectivelor MAI să fie prevenirea evenimentelor violente în planul ordinii şi siguranţei publice, precum şi desfăşurarea în condiţii de siguranţă a manifestărilor religioase din zona lăcaşelor de cult. Din datele noastre, în următoarele patru zile, urmează să fie organizate aproape 700 de manifestări publice, evenimente culturale sau religioase, la care vor participa peste 250.000 de oameni”, a precizat Dajbog, într-o declaraţie de presă la sediul MAI. AGERPRES

comments

comments