full screen background image

Târgul Agro Expo Bucovina 2018 a fost deschis astăzi în parcarea Selgros Suceava

În perioada 22 – 25 martie 2018, în parcarea SELGROS Suceava, are loc cea de a XVI-a ediție a Târgului Agro Expo Bucovina, organizat de Camera de Comerţ şi Industrie Suceava!

Primăvara este un anotimp foarte ofertant și solicitant pentru agricultori, de aceea manifestarea debutează în această perioadă, având ca scop promovarea agriculturii din ţara noastră, a potenţialului zootehnic autohton, a produselor tradiţionale şi a echipamentelor şi utilajelor agricole. Toate acestea într-un spațiu expozițional de 5500 mp, din care 1050 mp spațiu acoperit, unde cei peste 50 de expozanți își vor prezenta oferta de produse și servicii.

Astăzi, la Camera de Comerț și Industrie Suceava a avut loc forumul economic ,,Agricultura încotro?” la care au participat specialiști de la Oficiul pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, Centrul de Economie Montană, Prefectură, Consiliul Județean și reprezentanți ai principalelor instituții centrale și județene.

Forumul face parte din Târgul Agro Expo Bucovina.

La deschiderea oficială au fost prezenți reprezentanți ai principalelor instituții centrale și județene: Haralampie Duțu – Directorul Direcției Agricole, deputatul Emilian Havrici, vicepreședințele Consiliului Județean – Gheorghe Niță, prefectul județului, Mirela Adomnicăi, din partea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale – secretarul de stat Sorin Roșu Mareș, președinte executiv al CCI Suceava – Lucian Gheorghiu, președintele CCI Suceava – Nicolae Troașe.

Prezent în legătură telefonică directă, Lucian Gheorghiu, președintele Camerei de Comerț și Industrie Suceava ne-a oferit câteva detalii în legătură cu acest eveniment:

Acesta a mai adăugat faptul că, și în acest an, în pofida vremii, ne bucurăm de o prezență numeroasă din partea expozanților la nivel național:

În privința noutăților pe care le aduce Târgul Agro Expo Bucovina, aflați tot de la Lucian Gheorghiu:

 

Radio VIVA FM va transmite live, pe 24 martie, între orele 11.00 și 15.00, momentele de interes de la acest eveniment!

comments

comments