full screen background image

DNA cere urmărirea penală și arestarea lui Vâlcov pentru fapte săvârșite ca ministru

.     Procurorul-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a cerut marți aviz pentru începerea urmării penale și pentru reținerea și arestarea preventivă a lui Darius Vâlcov pentru fapte săvârșite în calitate de senator și ministru, a anunțat DNA.

“În conformitate cu prevederile legale și constituționale, procurorul-șef al Direcției Naționale Anticorupție — doamna Laura Codruța Kovesi — a transmis procurorului general al PÎCCJ referatul cauzei, în vederea sesizării Senatului, pentru obținerea avizului necesar efectuării în continuare a urmăririi penale a inculpatului Vâlcov Darius Bogdan pentru săvârșirea, în exercițiul funcției de senator și ministru în Guvernul României, a infracțiunii de efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare, utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale și pentru încuviințarea reținerii și arestării inculpatului pentru săvârșirea, în exercițiul funcției de senator și ministru în Guvernul României, a infracțiunii sus menționate”, se arată într-un comunicat al DNA transmis AGERPRES.

Potrivit DNA, noile infracțiuni de care este acuzat Vâlcov au fost comise în ultimii patru ani.

“Începând cu anul 2011 și până în prezent, inculpatul Vâlcov Bogdan Darius a efectuat operațiuni financiare sau acte de comerț incompatibile cu funcția de primar, senator și ministru, utilizând informații deținute în virtutea acestora, în legătură cu o firmă de cadastru, una de contabilitate și un birou de avocatură, firme pe care le casino online deține în fapt și pe care le administrează, prin interpuși”, se arată în comunicatul DNA.

Procurorii susțin că banii și bunurile obținute în urma săvârșirii infracțiunilor au fost depozitate într-un seif, lăsat spre păstrare unei persoane apropiate. Seiful respectiv conținea 90.000 de dolari, 1,3 milioane de lei, trei lingouri de aur în greutate totală de trei kilograme, un tablou inscripționat “Renoir”, un tablou inscripționat “Jean Cocteau” și o pictură pe lemn inscripționată “Aurel Acasandrei”.

“Aspectele descrise li se adaugă acelora pentru care a fost deja formulată o altă cerere anterioară (…). Cererile de obținere a avizului necesar efectuării în continuare a urmăririi penale, respectiv de încuviințare a reținerii și arestării preventive, au fost formulate având în vedere că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Codul de procedură penală”, se mai arată în comunicatul DNA.

Șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, a cerut anterior sesizarea Senatului pentru încuviințarea reținerii și arestării preventive a lui Darius Vâlcov într-un alt dosar, în care parlamentarul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență în perioada când era primar al municipiului Slatina. Cererea a primit marți aviz negativ din partea Comisiei juridice a Senatului.

comments

comments