full screen background image

Rădăuţenii, avertizaţi să cureţe zăpada de pe căile de acces

Primăria Rădăuţi, prin operatorul său specializat, depune eforturi susţinute pentru asigurarea desfăşurării normale a activităţilor pe timpul căderilor masive de zăpadă şi a altor fenomene meteo specifice iernii.

În acelaşi timp, solicită cetăţenilor, instituţiilor şi asociaţiilor de proprietari luarea măsurilor necesare de gospodărire şi evitare a unor accidente.

Administraţia rădăuţeană cere eliberarea de zăpadă şi gheaţă a căilor de acces spre locuinţe, magazine şi instituţii; îndepărtarea ţurţurilor de la streşini; eliberarea căilor de acces principale pentru a permite utilajelor primăriei să cureţe zăpada şi autospecialelor să ajungă la intervenţii; îndepărtarea zăpezii de pe acoperişurile cu cădere pe căile de acces.

“În cazul producerii sau necesităţii prevenirii unor situaţii de pericol, Primăria poate fi anunţată la tel. 0755.155402 şi 0755.155425.”, a precizat edilul şef, Nistor Tătar.

Doina CRAIU

VIVA FM Rădăuţi

comments

comments