full screen background image

6 februarie – Stejar de poveste

De curând, patriotismul local mi-a fost activat de un concurs despre care am aflat de pe net. Un concurs în care poți să crești numărul de voturi pentru “Arborele european al anului” pe parcursul lunii februarie. Iar printre nominalizații de anul acesta este un arbore din județul nostru. Stejarul din Cajvana, cel mai bătrân arbore din sud-estul Europei.

Normal că mi-am dat votul, pentru că simpla amintire a lui mi-a trezit nostalgii dintr-o copilăria în care îmi petreceam verile la bunici, într-un sat învecinat localității amintite. Drept urmare, cel puțin o dată pe an îi auzeam povestea, în autobuzul prăfuit ce mă ducea spre bunici. Legam tot timpul imaginea stejarului de cea a domnitorului Ștefan cel Mare și mi se părea incredibil că a supraviețuit trecerii timpului și celor ce au pus la pământ atâtea păduri de prin zonă. Și mă întrebam câte povești i s-au perindat pe sub ramuri bătrânului stejar.

Nu știu acum câți copii mai au șansa de a avea bunici la țară și nici câți părinți mai au timp, în goana mașinilor puternice, să le mai spună copiilor legenda stejarului. Cu atât mai puțin pot să spun câți copii se mai întreabă despre posibilele povești trăite la umbra stejarului, preocupați fiind acum mai mult de poveștile din jocurile online.

Drept urmare, îmi iau un răgaz cât să servesc o doză de ducație, să le spun, celor ce nu știu, că într-o localitate din județul Suceava, cunoscută mai mult pentru numărul mare de locuitori plecați la muncă în străinătate, în Cajvana, supraviețuiește timpului un stejar despre care se crede că datează aproximativ din anul 1200 când, în urma unui atac al hoardelor tătare, au fost omorâți aproape toți locuitorii și îngopați într-o groapă comună, la baza căreia s-a plantat acest stejar. Mai târziu, Ștefan cel Mare s-ar fi odihnit la umbra lui, în trecerea prin acest ținut. Înalt de 22 de metri și cu o circumferință de 11 metri, stejarul echivalează cu patru camioane de lemne.

Declarat monument al naturii de către Academia Română, venerat de localnici, amintire pentru mine a copilăriei trecute și motiv de poveste pentru copiii de astăzi, ar merita să câștige titlul de “Arborele european al anului”. Poate va atrage atenția astfel, de la înălțimea lui, asupra trecutului, spre a ne gândi mai bine viitorul.

comments

comments