full screen background image

Proiect legislativ privind majorarea amenzilor pentru încălcarea unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice

Senatul a adoptat o propunere legislativă care prevede amenzi mai mari pentru înjurături, ameninţări şi gesturi obscene în public, dar şi pentru deteriorarea sau mutarea, fără drept, a semnelor sau indicatoarelor de orientare turistică şi rutieră, ori pentru cei care participă efectiv la un scandal. De asemenea, cei care tulbură liniştea locatarilor între orele 22-00-08.00 şi 13.00-14.00 şi cei care aruncă asupra unei persoane sau construcţii cu obiecte de orice fel, cu substanţe inflamante, iritant-lacrimogene, cu efect paralizant, corosive vor plăti amenzi mai mari.

Astfel, amenzile pentru cerşetorie sau alarmarea publicului şi a organelor specializate pentru a interveni în caz de pericol fără motiv întemeiat, refuzul unei persoane de a da relaţii pentru stabilirea identităţii sale sau lăsarea în libertate ori fără supraveghere a animalelor care pot prezenta pericol, cuprinse, în prezent, între 100 lei şi 500 lei vor creşte, iar limita minimă a acestora va fi de 300 lei şi limita maximă de 800 lei, potrivit proiectului de lege iniţiat desenatorul PNL Carmen Hărău.

Proiectul prevede şi creşterea amenzilor pentru săvârşirea de gesturi obscene în public, proferarea de injurii, ameninţări cu acte de violenţă, deteriorarea sau mutarea, fără drept, a semnelor sau indicatoarelor de orientare turistică şi rutieră ori a celor care semnalează existenţa unui pericol pentru viaţa persoanelor, de la sume cuprinse între 200 şi 1.000 de lei la 400 – 1.200 de lei.

De asemenea, săvârşirea în public de gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, ameninţări cu acte de violenţă împotriva persoanelor sau bunurilor acestora sau aruncarea asupra unei persoane sau construcţii cu obiecte de orice fel, cu substanţe inflamante, iritant-lacrimogene, cu efect paralizant, corosive sau care murdăresc, dacă nu au rezultat vătămări ale integrităţii corporale ori pagube materiale, se produc în instituţii de învăţământ, sănătate ori destinate ocrotirii speciale a unor categorii de persoane defavorizate, sancţiunile aplicabile în prezent, 1.000 lei – 3.000 lei, vor fi majorate, sumele prevăzute în proiectul liberalilor fiind între 2.500 de lei şi 4.000 de lei.

Amenzile aplicate pentru constituirea unui grup în scopul de a săvârşi acţiuni ilicite, contrare ordinii şi liniştii publice, organizarea sau participarea la jocuri de noroc neautorizate, prostituţie sau comercializarea armelor cu aer comprimat sau cu gaze comprimate în magazinele neautorizate vor fi majorate de la 500 – 1.500 lei la 700 lei la 1.800 de lei.

Amenzi cuprinse între 700 şi 1.800 de lei ar urma să plătească şi cei care se fac vinovaţi de provocarea ori participarea efectivă la scandal sau cei care tulbură liniştea locatarilor între orele 22-00-08.00 şi 13.00-14.00 prin producerea de zgomote, larmă sau prin folosirea oricărui instrument muzical la intensitate mare în localuri.

Acelaşi proiect prevede creşterea perioadei pe durata căreia se dispune suspendarea activităţii localurilor care servesc băuturi alcoolice pe timpul desfăşurării adunărilor publice, grevelor, manifestărilor sportive sau alte întruniri publice, în imediata apropiere, de la 10-30 de zile la 20-40 de zile.

Senatorii USR nu au dorit să participe la vot.

Camera Deputaţilor este for decizional în cazul acestei iniţiative legislative.

news.ro

comments

comments