full screen background image

2.000 de pachete cu dulciuri oferite copiilor din Rădăuţi

Aproximativ 2.000 de pachete cu dulciuri sunt oferite copiilor, în perioada 18 – 23 decembrie, de către Primăria și Consiliul Local Rădăuți.

În perioada antemergătoare sărbătorilor de iarnă, primarul Nistor Tatar alături de angajații administrației publice rădăuțene, a vizitat centrele cu copii proveniți din familii defavorizate.

Peste 200 de pachete cu dulciuri au fost oferite copiilor de la Centrul Social „Maria Ward” Rădăuți, Centrul de Plasament „Universul Copiilor” Rădăuți și copiilor de la Așezământul de copii „Sf. Ierarh Leontie” Rădăuți.

Pe data de 23 decembrie, în Parcul Central, de la ora 16.00, va avea loc activitatea “Vine Moș Crăciun”!

Casa de Cultură va organiza un spectacol specific sărbătorilor de iarnă și la final, toți copiii prezenți vor primi cadouri din partea Primăriei și Consiliului Local.

La Primăria Municipiului Rădăuți colindătorii vor fi primiți în zilele de 27, 28 și 29 decembrie, iar Festivalul de Datini și Obiceiuri de Anul Nou va fi susținut de 15 formații din Rădăuți și localitățile limitrofe, în ziua de 31 decembrie începând cu ora 13.00 în Piața Centrală.

Revelionul 2018 începe la ora 22.00 cu concerte susținute de Anda Adam și Ionică Moroșanu. Un spectaculos foc de artificii pregătit pentru ora 24.00.

Revelionul pensionarilor va fi organizat la Restaurantul ”Tărăncuța” pe 6 ianuarie, organizat de Primăria Municipiului Rădăuți și Consiliul Local.

Doina CRAIU

VIVA FM Rădăuţi

Foto: Doru CLIPA

comments

comments