full screen background image

Sucevenii care muncesc în străinătate, rugați să depună acte pentru pașapoarte la misiuni diplomatice și oficii consulare

Sucevenii care muncesc în străinătate sunt solicitați să se adreseze, pentru eliberarea pașapoartelor, misiunilor diplomatice și oficiilor consulare, pentru a nu aglomera activitatea Serviciului pentru Evidența și Eliberarea Pașapoartelor Simple.

În trimestrul 3, au fost soluționate 21.684 de cereri, din care aproximativ 20.000 au fost preluate la ghișee.

Prefectul MIRELA ADOMNICĂI a declarat că dosarele depuse la misiuni diplomatice și oficii consulare ar diminua perioada de așteptare.

ADOMNICĂI a mai precizat că, în prezent, la Serviciul pentru Evidența și Eliberarea Pașapoartelor Simple Suceava media procesărilor zilnice este de 250 de solicitări, programarea realizându-se online pe pagina Prefecturii.

Mai jos, puteţi consulta întreg Raportul de Evaluare al S.P.C.E.E.P.S. Suceava, în perioada 01.07.2017 – 30.09.2017, prezentat de Şeful Serviciului, Comisar şef de poliţie Angela Cleopatra Irimia:

“Pentru prevenirea aglomeraţiei şi soluţionarea cu operativitate a solicitărilor adresate serviciului nostru s-a procedat la prelungirea programului de lucru cu publicul în perioada 31.07.-25.08.2017, acesta desfăşurându-se zilnic, la ghişeul serviciului, în intervalul orar 08-17 (luni,marți,joi,vineri) respectiv în intervalul orar 08-18,30 miercuri şi în fiecare zi de marţi în intervalul orar 08-16 la Punctul de lucru mobil Rădăuţi. Aceste modificări fiind popularizate prin mass-media, site-ul instituţiei prefectului şi prin afişare la sediul serviciului.

Activitatea de preluare cereri/documente şi de soluţionare a acestora se desfăşoară pe două paliere: la ghişeul serviciului (paşapoarte simple electronice şi temporare) şi prin misiunile şi oficiile consulare ale României în străinătate -MDOC(numai paşapoarte simple electronice).

Pe linie de emitere paşapoarte:

1) La ghişeele serviciului-Suceava, au fost preluate 20.011 cereri de eliberare a paşapoartelor din care:
– 12.009 cereri de eliberare a paşapoartelor simple electronice;
– 8.002 cereri de eliberare a paşapoartelor simple temporare;

2) Pentru a veni în sprijinul cetăţenilor din municipiul Rădăuţi, a celor din oraşele şi comunele învecinate a fost asigurată buna funcționare a Punctului de lucru mobil (PLM) Rădăuţi, săptămânal în fiecare zi de marți.

3) Prin misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate în perioada 01.07.2017-30.09.2017, au fost primite şi soluţionate de serviciul nostru 1.673 cereri.

4) Pentru cetăţenii români cu domiciliul în străinătate(CRDS) au fost preluate la ghişeele serviciului un număr de 928 cereri (550 cereri pentru pașapoarte simple electronice și 378 cereri pentru pașapoarte simple temporare).

Au fost aprobate un număr de 308 cereri preluate prin misiunile diplomatice ale României în străinătate, în total fiind soluţionate 1.236 cereri de acest tip(CRDS).

Cu privire la stabilirea domiciliului din străinătate în România, pentru 573 cereri s-au efectuat verificări în evidenţele proprii de paşapoarte şi s-au comunicat rezultatele serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor.

5) Prin ghişeul eliberări paşapoarte al serviciului s-au eliberat/livrat un număr de 19.133 paşapoarte, din care:
– 8.048 paşapoarte simple temporare;
– 11.085 paşapoarte simple electronice

Menționăm că 540 pașapoarte simple electronice fiind livrate prin curier;

Alte activităţi:
– au fost preluate cereri de la un număr de 666 persoane, s-au efectuat verificări şi au fost eliberate dovezile aferente care atestă sau infirmă existenţa limitărilor dreptului la libera circulaţie în străinătate sau situaţia paşapoartelor deţinute.

MDOC – misiuni diplomatice și oficii consulare
CRDS – cetățeni români cu domiciliul in străinătate

Menționăm că, numărul total al cererilor soluționate prin serviciul nostru (preluate prin GHIȘEU+MDOC) a crescut de la 19.151 în trim.III/2016) la 21.684 cereri în trim.III/2017 cu 2.533 cereri, respectiv cu 13,2%.”

comments

comments