full screen background image

Președintele Iohannis se întâlnește miercuri cu prințul Charles

Președintele Klaus Iohannis îl va primi, miercuri, la Palatul Cotroceni, pe Prințul Charles, căruia îi va conferi Ordinul Național “Steaua României” în Grad de Mare Cruce.

Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, discuțiile dintre președintele Iohannis și Prințul Charles vor viza dezvoltarea și aprofundarea relației de Parteneriat Strategic dintre România și Marea Britanie, inclusiv în domeniul securității, evoluția relațiilor dintre cele două țări în perspectiva Brexit, cu accent pe situația comunității românești din Marea Britanie, precum și ampla activitate caritabilă desfășurată de Prințul de Wales în România.

Șeful statului îi va conferi Prințului Charles “Steaua României” în Grad de Mare Cruce, în semn de “prețuire pentru activitatea în România și pentru promovarea imaginii acesteia în lume”, într-o ceremonie organizată la Palatul Cotroceni.

Prințul Charles efectuează de miercuri până vineri o vizită oficială în România. Aceasta este cea de-a doua vizită oficială în România a Prințului Charles. Turul său va continua cu vizite în Italia și Austria.

Șeful statului l-a mai primit pe Prințul Charles la Palatul Cotroceni pe 31 mai 2015 și pe 29 mai 2016.

AGERPRES

comments

comments