full screen background image

Un punct nou de prim ajutor în centrul municipiului Rădăuți

În centrul municipiului Rădăuţi, este deschis de la începutul lunii iulie cortul de prim ajutor pentru combaterea efectelor caniculei, de către voluntarii de la Şcoala Postliceală Sanitară Centrul de Studii „Ştefan cel Mare şi Sfânt” Rădăuţi, organizaţi în echipajele mixte formate din cursanţi din anul 1 şi 2. Ei au instalat acest punct de reabilitare pentru cetăţenii care se află în stradă la orele de vârf ale zilei. Cortul de prim-ajutor este deschis pentru două luni.
Marţi, 2 august, a fost inaugurat un nou punct de prim – ajutor în centrul Rădăuţiului, pe Pietonală. Acesta va fi un punct mobil cu care voluntarii se vor deplasa în cartierele oraşului şi în localităţile limitrofe. La inaugurare a participat şi directorul general al Centrului Ştefan cel Mare şi Sfânt de la Bucureşti, prof. dr. Viorel Enea.

În perioada caniculară, trecătorii vor beneficia de consult gratuit, li se va măsura tensiunea arterială, pulsul, iar în caz de nevoie glicemia şi li se va acorda primul ajutor. Gratuit vor primi şi un pahar cu apă rece.

Corturile de prim – ajutor vor funcţiona zilnic, între orele 10.00 – 16.00.

(Doina Craiu)

prim ajutor 2

comments

comments




Leave a Reply

avatar