full screen background image

Proiectele lui Marian Andronache (PMP) pentru sportul şi activităţile de agrement din Suceava

Candidatul PMP la funcţia de primar al Municipiului Suceava, inginerul constructor Marian Andronache, a prezentat câteva din proiectele sale în ceea ce priveşte sportul şi activităţile de agrement din Suceava:

“În mandatul meu, voi pune un accent deosebit pe sport și agrement.

Voi face tot ce îmi stă în putință pentru a dezlipi copii din fața calculatoarelor, pentru a-i încuraja să facă mișcare. Pentru cei mici, cu vârste de până la 14 ani, vreau să modernizez cele 73 de locuri de joacă din Suceava în așa fel încât să corespundă normelor europene și în fiecare cartier al municipiului să amenajez câte un loc de joacă de dimensiuni mari în care să regăsim și aparatură fitness pentru adulți, îngrădit, cu pază și program de funcționare.

Terenurile de sport din curtea școlilor generale și a liceelor aparțin comunității și le vom reda cetățenilor din vecinătatea lor în așa fel încât să poată fi folosite de copiii sau adulții din cartierul respectiv în afara orelor de curs și în week-end-uri.

Sub conducerea mea, Primăria Municipiului Suceava se va implica activ în organizarea campionatelor interșcolare și interliceale de fotbal, handbal, baschet și alte sporturi și premierea semnificativă a celor de pe podium.

Construirea unor baze sportive intră în atenția mea însă, pentru început, îmi doresc să modernizez acele baze sportive existente care prezintă o stare de degradare avansată. Cum să ne putem gândi la investiții extravagante dacă noi nu putem moderniza bazele sportive pe care le avem? Și aici mă gândesc la acoperirea patinoarului artificial și modernizarea clădirii administrative, la modernizarea ștrandului Ițcani în așa fel încât să devină o bază sportivă ultramodernă.

Vom avea o echipă de fotbal de liga întâi și echipă de handbal în liga națională. Pentru acest lucru, vreau să modernizez stadionul Ițcani în așa fel încât să devină, împreună cu cel de la liceul sportiv, terenurile de antrenament ale echipei de fotbal, iar stadionul Areni va fi modernizat în așa fel încât să îndeplinească tote cerințele necesare obținerii licențierii pentru liga întâi.

Cel mai important obiectiv pentru activități de agrement pe care vreau să-l amenajez în mandatul meu este Pădurea-Parc din zona Șipote. Mă voi lupta până la capăt să obțin acel teren și sunt ferm convins că voi reuși să-l scot din zona intereselor imobilare și să construiesc cel mai frumos parc din zona de Nord-Est a țării.”

comments

comments




Leave a Reply

avatar