full screen background image

Flutur: “Creșterea impozitelor pe terenul de lângă construcții este nedreaptă și trebuie corectată”

După ce a iniţiat o propunere legislativă prin care se solicită reducerea taxelor şi impozitelor locale pe terenuri, taxe majorate de la începutul acestui an, prin noul Cod fiscal, Gheorghe Flutur a declarat recent că se impune urgentarea procedurilor.

Preşedintele PNL Suceava, senatorul Gheorghe Flutur, candidat la preşedinţia Consilului Judeţean, transmite printr-un comunicat de presă:

“Începând de anul acesta populaţia trebuie să plătească impozit pe terenul de sub locuinţă, care nu se plătea, iar pe lângă impozitul pe terenuri, curţi, construcţii se mai plăteşte pentru încă 400 de metri pătraţi din imediata vecinătate a acestora.

Cei mai afectaţi de noile prevederi legale sunt locuitorii din oraşele mici, care începând de anul acesta trebuie să plătească impozite şi taxe locale de cinci ori mai mari decât cele de anul trecut.

Nemulţumirea în rândul populaţiei este extrem de mare la Liteni, Dolhasca, Salcea, Milișăuți, Cajvana, Broșteni, Frasin sau Vicovu de Sus.

Propunerea legislativă a pornit ca o necesitate în susţinerea drepturilor şi intereselor cetăţeneşti, la iniţiativa unui grup de primari, care consideră nedreaptă prevederea legală înscrisă în acest moment în actualul Cod fiscal care face referire la impozitarea primilor 400 de metri pătraţi, a terenurilor situate în intravilan şi aflate, de fapt, în categoria terenurilor agricole.

Practic, această suprafaţă de teren, situată în 99% din cazuri în jurul clădirii de locuit, este folosită de populaţie ca teren agricol, având ca principal scop asigurarea subzistenţei familiei prin cultivarea de produse agricole.

Din acest punct de vedere nu se poate impozita o suprafaţă de teren folosit ca teren agricol asemeni categoriei de terenuri cu construcţii, aşa cum prevede în acest moment Codul fiscal. Prevederea pe care o propunem spre modificare conduce, în  acest moment, la calcularea unor impozite aberante pentru suprafeţe de terenuri agricole, intravilane, aflate în apropierea construcţiilor de locuit, fapt ce reprezintă o nedreptate fiscală pentru persoanele care deţin mici suprafeţe în jurul caselor. De asemenea am propus ca actualul text să revină la forma sa cuprinsă în vechiul Cod fiscal.

Prevederile din Codul fiscal prin care au fost majorate aceste impozite şi taxe locale au fost aprobate de Guvernul PSD condus de Victor Ponta, care prin acestea nu a făcut altceva decât să împovăreze populaţia.

Codul fiscal a fost dat în guvernarea Ponta, care doar s-a lăudat că se reduce TVA la alimente, însă în spate pregătea scăderea veniturilor primăriilor, iar prin noul Cod fiscal, împovărarea populaţiei.

Aceste noi prevederi ale Codului fiscal au pus presiuni pe primării, care trebuie să colecteze aceste taxe şi impozite mărite.”

comments

comments




Leave a Reply

avatar

Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza