full screen background image

Traian Băsescu este urmărit penal pentru spălare de bani

Fostul președinte Traian Băsescu este urmărit penal într-un dosar legat de vânzarea unui teren din Băneasa către Costel Cășuneanu, informează B1 TV.
Fostul președinte a venit vineri dimineață la Parchetul General pentru a i se aduce la cunoștință faptul că este urmărit penal, dar și pentru a da o declarație.
Traian Băsescu este acuzat de spălare de bani, în legătură cu achiziţionarea unui teren din zona Băneasa, o tranzacţie realizată de fostul şef al statului în anul 2000. Potrivit procurorilor, terenul a avut doi cumpărători. Unul a fost Traian Băsescu, iar cel de-al doilea, omul de afaceri Costel Căşuneanu, diferenţa de preţ fiind însă mare între cele două tranzacţii. Astfel, Traian Băsescu ar fi plătit un preţ de circa patru ori mai mic decât Căşuneanu. După doi ani, fostul preşedinte a vândut terenul din zona Băneasa către cumnata omului de afaceri Costel Căşuneanu, de această dată la preţul pieţei.

Luna trecută, Traian Băsescu spunea că totul e doar un joc murdar făcut de fostul procuror general Bogdan Licu.

”Un om face un joc politic murdar pe sesizările oamenilor lui Voiculescu. Totul are o limită, iar ce fac aceşti procurori cu un fost preşedinte nu-l afectează atât pe fostul preşedinte, dar imaginea ţării este jalnică. Categoric îi voi face plângere, pentru că procurorul de caz nu lucrează de capul lui”, a spus la acea vreme Băsescu.

comments

comments




Leave a Reply

avatar