full screen background image

Burse şcolare pentru 900 de elevi din Suceava

elevi-clasa-scriu     Aproape 900 de burse şcolare pentru elevii din învăţământul preuniversitar de stat vor achitate din bugetul local al municipiului Suceava.

Numărul acestora a fost aprobat de Consiliul Local, din cele 874 de burse, 36 fiind de performanţă, 668 de merit, 39 de studiu, iar 131 sunt burse de ajutor social.

În bugetul local pentru anul 2016, a fost prinsă sumă  de 450.000 de lei, bursele de performanţă fiind în valoare de 100 de lei şi având ca beneficiari pe elevii cu rezultate deosebite obţinute la olimpiade, competiţii şcolare şi concursuri şcolare naţionale.

Bursele de merit se ridică la 80 de lei şi sunt orientate către elevii cu rezultate bune adjudecate după participarea la acelaşi gen de activităţi, însă ţinute la nivel judeţean.

Bursele de studiu de 60 de lei pe lună se acordă elevilor care provin din familii cuvenituri mici, iar de bursele sociale, de aceeaşi valoare, vor beneficia elevii care se încadrează în categoriile sociale defavorizate(orfani, cazuri medicale, elevi din mediul rural care învaţă în altă localitate, situaţii materiale grele), burse de ajutor social.

comments

comments