full screen background image

Două incendii cauzate de coşurile de fum, în Calafindeşti şi Sadova

pompieri     Militarii de la Garda de Intervenţie Siret şi de la Detaşamentul de Pompieri Rădăuţi, împreună cu lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă ale comunelor Calafindeşti şi Şerbăuţi, au intervenit, miercuri, cu 7 autospeciale, pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la gospodăria numitei A.D., din comuna Calafindeşti.

La sosirea echipajelor, flăcările se manifestau la casa de locuit şi la anexele gospodăreşti, existând pericolul de propagare la întreaga gospodărie şi la un cvartal de locuinţe format din circa 7 gospodării.

Propagarea rapidă a focului a fost determinată de vântul puternic şi de materialele de construcţie combustibile, majoritatea din lemn, astfel că salvatorii au avut o misiune grea pentru protecţia gospodăriilor care erau dispuse foarte aproape una de cealaltă.

Incendiul a anunţat la ora 15:25 şi a fost lichidat la ora 17:17.

Au ars aproximativ 150 de metri pătraţi din acoperişul casei, bucătăria, pe 50 de metri pătraţi, o magazie corp comun cu alte anexe, pe 100 de metri pătraţi, bunuri gospodăreşti şi de uz casnic şi circa 1.500 de kilograme de porumb şi grâu.

Flăcările au degradat pereţii din lemn ai construcţiei corp comun, pe 150 de metri pătraţi, planşeul bucătăriei, pe 30 de metri pătraţi, pereţii casei de locuit, pe 150 de metri pătraţi, tâmplărie din lemn şi aparatură electrocasnică.

Cauza probabilă a incendiului a fost efectul termic generat de coşul de fum, neprotejat termic faţă de materialele combustibile.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime omeneşti, iar forţele de intervenţie au salvat un adăpost de animale, precum şi cvartalul de locuinţe.

Şi militarii Detaşamentului de Pompieri Câmpulung Moldovenesc au intervenit, miercuri, cu două autospeciale, pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la gospodăria lui C.C., din comuna Sadova.

La sosirea echipajelor, ardeau parţial acoperişul camerei centralei termice şi astereala acoperişului casei, existând pericolul de propagare la întreaga locuinţă şi la anexele gospodăreşti.

Anunţat la ora 18:44, incendiul a fost lichidat la ora 20:15.

Au ars aproximativ 4 metri pătraţi din acoperişul camerei centralei termice şi un metru pătrat din astereala acoperişului casei, în jurul coşului de fum.

S-au degradat 12 metri pătraţi de planşeu din rigips la camera centralei şi 8 metri liniari de învelitoare de tip „onduline”.

De asemenea, coşul de fum s-a fisurat, pe aproximativ 3 metri pătraţi.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic generat de coşul de fum amplasat necorespunzător faţă de materialele combustibile.

Nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat casa şi anexele gospodăriei.

comments

comments