full screen background image

2015 – un an de succes pentru atletismul rădăuţean

roscaneanu viva 1201     Anul sportiv care tocmai s-a încheiat a fost unul de foarte mare succes pentru atletismul rădăuțean.

Atleții antrenați în cadrul Clubului Sportiv Școlar Rădăuți de prof. Bogdan Roșcăneanu au obținut rezultate deosebite, în toate competițiile locale, naționale sau internaționale la care au participat.

De departe, cel care s-a remarcat a fost Andrei Dorin Rusu, care a obținut, de-a lungul anului competițional, nenumărate titluri de campion național, vicecampion național dar și un loc III.

Rezultatele sale au fost încununate de participarea, în premieră pentru atletismul rădăuțean, la Campionatul Mondial de Atletism, care s-a desfășurat în Columbia, la Cali, în luna august.

Ceilalți atleți talentați și cu rezultate pe măsura talentului și muncii lor, au fost enumerați de antrenorul Bogdan Roșcăneanu la VIVA FM Rădăuți, într-o retrospectivă a anului sportiv 2015.

Rezultatele sportivilor au făcut ca antrenorul amintit să fie premiat la începutul anului 2016 într-o Gală desfășurată la Brașov, pentru merite deosebite în sportul local, organizatorii galei apreciind talentul său sportiv, dar și faptul că este cel mai tânăr antrenor care a adus Rădăuțiului rezultate deosebite în atletism, prin sportivii pe care îi pregătește.

0:00

Doina CRAIU

Radio VIVA FM Rădăuţi

comments

comments