full screen background image

Bărbat spitalizat în urma căderii de pe o schelă, de la 3 metri înălţime, în hala unei societăţi din Rădăuţi

spital radauti     Duminică, la ora 03.59, Poliţia municipiului Rădăuţi a fost sesizată, de spitalul din localitate, despre faptul că la unitatea medicală s-a prezentat un bărbat, de 37 de ani, din județul Botoșani, victima unui accident de muncă.

Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, la orele 03.30, victima, angajat la o societate comercială, cu punct de lucru în municipiul Rădăuţi, în timp ce se afla pe o schelă, în incinta unei hale a societăţii, a căzut de la o înălțime de circa 3 metri.

Victima, conştientă, a fost transportată cu ambulanța la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale.

În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de “neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă” şi “nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă”, în concurs cu infracţiunea de “vătămare corporală din culpă”, ce va fi soluționat procedural.

Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava a fost sesizat despre incident de reprezentanţii societăţii comerciale.

comments

comments