full screen background image

Pârtie pentru începători, la Gura Humorului

Partie_Gura_Humorului2     După patru zile în care tunurile de zăpadă au mers fără oprire, a fost deschisă pârtia pentru începători din stațiunea suceveană Gura Humorului. Câteva sute de schiori au încercat zăpada artificială în nordul țării, în prima zi de la deschidere.

Pentru prima dată în acest sezon, pârtia Șoimul 2 de la Gura Humorului a fost deschisă pentru amatorii de sporturi de iarnă.

Pe pârtia de la Gura Humorului sunt mai mulți instructori care-i pot iniția pe cei fără experiență.

Prețurile sunt de 70 de lei pe oră, de obicei se face o ședință de două ore, după care se vede unde s-a ajuns și cum se continuă. La două persoane se ia 60 de lei de persoană sau de la trei în sus, 50 de lei de persoană, pe oră.

Turiștii care nu vin cu echipamentul de acasă pot să închirieze schiuri sau snowboard de la centrele de la baza telescaunului.

Sunt echipamente complete. Schi, clăpari, bețe costă 25 de lei, pentru două ore, sau 50 de lei, pentru o zi de schi. Sănii, saltele, airboard, snowboard – 25 de lei pentru două ore și 50 de lei pentru o zi.

Prețurile pentru biletele de acces pe pârtie pornesc de la 30 de lei, în acest cost fiind inlcusă o călătorie dus-întors cu telescaunul.

Cea mai avantajoasă e varianta de 30 de puncte la 100 de lei, teleschiul ia un punct, telescaunul două puncte.

Pârtia va fi deschisă zilnic, de la ora 12.00 până la ora 17.00 în timpul săptămânii, iar în weekend de la ora 10.00 până la ora 17.00.

În patru-cinci zile tunurile vor crea suficientă zăpadă, astfel încât să poată deschide și pârtia mare din Gura Humorului, o pârtie clasată cu bulină neagră, pentru cei mai experimentați schiori.

comments

comments