full screen background image

Întârzieri de 30 de minute la decolare pe Aeroportul Otopeni. Nu sunt curse anulate din cauza vremii

otopeni-interior     Unele aeronave de pe Aeroportul “Henri Coandă” Bucureşti Otopeni au întârzieri în medie de 30 de minute la decolare, din cauza operaţiunilor de degivrare, nicio cursă nefiind anulată, a anunţat, luni dimineaţă, Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB).

Pe Aeroportul Internaţional “Henri Coandă” Bucureşti şi Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa “Aurel Vlaicu”, traficul aerian se desfăşoară în condiţii de iarnă, cu ninsoare şi rafale de vânt care transportă zăpada la sol, a precizat CNAB într-un comunicat de presă.

Nicio cursă nu este anulată pe Aeroportul “Henri Coandă” din cauza condiţiilor meteo, dar unele zboruri pot înregistra întârzieri de aproximativ treizeci de minute la decolare, determinate de degivrarea aeronavelor, întârzieri care punctual pot ajunge la aproximativ o oră.

“Pe ambele aeroporturi ale Capitalei se intervine constant cu utilaje proprii pentru menţinerea suprafeţei de mişcare în condiţii optime şi sunt asigurate condiţiile pentru desfăşurarea în deplină siguranţă a operaţiunilor aeriene”, potrivit CNAB.

Informaţii despre situaţia zborurilor pe Aeroportul Internaţional “Henri Coandă” Bucureşti pot fi găsite pe pagina de web www.bucharestairports.ro.

În Capitală se înregistrează, luni dimineaţă, o temperatură de minus opt – minus nouă grade Celsius.

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare cod galben de ninsori şi viscol pentru 10 judeţe din sud-vestul ţării, valabilă până luni la ora 12.00. Atenţionarea vizează judeţele Caraş-Severin, Mehedinţi, Gorj, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu şi jumătatea sudică a judeţelor Vâlcea, Argeş şi Dâmboviţa.

comments

comments