full screen background image

4 persoane rănite, după ce s-au răsturnat cu o ambulanţă, în apropiere de Costâna

ambulanta suceava     Miercuri dimineaţă, în jurul orei 08.00, în timp ce conducea autospeciala de serviciu tip ambulanță, pe DJ 178A, în afara localităţii Costâna din comuna Todireşti, un bărbat, de 46 de ani, din oraşul Salcea, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers.

Astfel, a părăsit partea carosabilă şi s-a răsturnat.

În urma impactului, a rezultat vătămarea corporală uşoară a conducătorului auto, a unei tinere de 20 de ani, din oraşul Cajvana, a unui minor, de 12 ani, şi a unui bărbat ,de 47 de ani, ambii din comuna Brodina, pasageri în autospecială, ca pacienţi.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, care va fi soluţionat procedural.

comments

comments