full screen background image

Barcelona, Londra şi Paris sunt cele mai cerute destinaţii pentru zborurile de pe Aeroportul Suceava

aeroport suceava    Barcelona, Londra şi Paris sunt, în această ordine, cele mai cerute destinaţii pentru viitoarele curse aeriene de pe Aeroportul „Ştefan cel Mare” din Suceava.

Pe lângă aceste destinaţii, dintr-un studiu comandat de Aeroportul Suceava a mai reieşit faptul că pe următoarele două locuri se clasează Roma şi Viena. Studiul a fost realizat de compania Manucode Consulting and Research, care a trimis circa 28.000 de invitaţii către persoane fizice şi juridice în vederea completării unui chestionar online pentru a stabili care sunt cele mai dorite destinaţii din Suceava. Studiul a fost realizat în toate judeţele Regiunii de Nord-Est, precum şi în Maramureş, Bistriţa-Năsăud şi Harghita şi în rândul românilor din Diaspora. În urma centralizării datelor, nu mai puţin de 45% dintre cei care au completat formularele au spus că îşi doresc zboruri de la Suceava către Barcelona. „Având în vedere că principalii concurenți ai aeroportului, Iaşi şi Bacău, nu oferă operațiuni directe în Spania și, ulterior, la Barcelona, destinația spaniolă este clasificată ca o nișă de exploatat”, se precizează în studiu, recomandarea fiind de a exista trei sau patru zboruri pe săptămână de la Suceava către Barcelona.

Ocupanta locului doi în acest studiu, Londra, a fost aleasă de 34% dintre cei care au răspuns la interviu. Cei mai mulţi doritori de zboruri Suceava – Londra provin din judeţele Suceava şi Botoşani. „Introducerea zborurilor regulate spre Londra de la Aeroportul Suceava ar putea reorganiza distribuția regională de pasageri care călătoresc către capitala Marii Britanii, pe baza cererii locale”, se precizează în studiu.

De asemenea, persoanele fizice şi juridice din judeţele Suceava şi Botoşani au fost cele mai multe care au declarat că îşi doresc zboruri de la Suceava către Paris, Roma şi Viena, acestea fiind şi destinaţiile recomandate de celelalte persoane intervievate la nivel regional.

Aeroportul “Ştefan cel Mare” Suceava a fost modernizat printr-un proiect finanţat din fonduri europene, care a presupus construcţia unei piste elastice noi, cu o lungime de 2.460 de metri, modernizarea căilor de rulare în lungime de 120 de metri, modernizarea platformei de încărcare, care va avea o lungime de 290 de metri, modernizarea sistemului de balizaj, construirea unui turn de control şi amenajarea terenului în vederea amplasării sistemului de navigaţie aeriană de tip ILS.

Lucrările de modernizare ar urma să fie finalizate până la data de 25 octombrie 2015.

Reamintim că administraţia judeţeană a aprobat recent transferarea către Regia Autonomă Aeroportul „Ştefan cel Mare” a mai multor clădiri din incinta Centrului Economic Bucovina Suceava, printre care şi pavilionul expoziţional, în care ar urma să se amenajeze terminale moderne pentru plecări şi sosiri internaţionale şi pentru zborurile cargo.

comments

comments