full screen background image

Controale ale Comisariatului de Regim Silvic şi Cinegetic

furt lemne 2     Comisariatul de Regim Silvic şi Cinegetic a desfăşurat în judeţul Suceava, în perioada 24 august – 4 septembrie, verificări ale operatorilor economici care procesează şi depozitează lemn rotund, controale ale transporturilor de materiale lemnoase pe drumuri publice şi forestiere și inspecţii în suprafeţele de fond forestier administrate de structuri silvice autorizate.

În urma acestor verificări, au fost constatate încălcări ale prevederilor legale privind regimul silvic şi cinegetic, fiind aplicate amenzi, în sumă de 65.000 de lei, și confiscați 120 de metri cubi de material lemnos.

Au fost suspendate două acorduri de utilizare a documentelor cu regim special şi s-a retras un acord de utilizare a documentelor cu regim special.

În urma acţiunilor de control al circulaţiei materialelor lemnoase, au fost aplicate sancţiuni contravenţionale de 15.000 de lei.

Modul de respectare a regulilor de exploatare forestieră a  fost de asemeni vizat, constatându-se tăierea ilegală a unui volum de 136 de metri cubi de material lemnos, cu o valoare de 35.000 de lei.

Fapta poate fi apreciată ca infracţiune silvică, fiind sesizate organele abilitate să efectueze cercetări specifice şi să identifice toate persoanele responsabile pentru săvârşirea acestora.

comments

comments