full screen background image

După ce a produs un accident în Vadu Moldovei, un ieşean a lăsat maşina la locul faptei şi a plecat cu o ocazie

accident1     Miercuri dimineaţă, la ora 06.20, pe DN 2, în comuna Vadu Moldovei, un bărbat, de 57 de ani, din  judeţul Iaşi, în timp ce conducea autoturismul, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a intrat într-un  podeţ de beton.

În autoturism se aflau, ca pasageri, rudele acestuia, respectiv două femei, una de 26 de ani și cealaltă de 53 de ani, precum și un bărbat de 28 de ani, toţi din judeţul Iaşi.

După producea accidentului, împreună cu conducătorul auto, au plecat cu o maşină de ocazie spre Iaşi, fără a sesiza poliția, autoturismul implicat în eveniment fiind lăsat la faţa locului.

Ulterior, în jurul orei 11.58, cei trei pasageri s-au prezentat la un spital din municipiul Iași, unde au fost diagnosticaţi cu leziuni uşoare.

Cercetările continuă, pentru stabilirea împrejurărilor producerii accidentului.

comments

comments