full screen background image

Lucrările la rețelele termice sunt neapărat necesare la Suceava

RETELE     Conducerea societății în faliment “Termica” înțelege disconfortul creat de sistarea apei calde în întreg municipiul Suceava, dar susține că lucrările la rețele “trebuie realizate din cauza uzurii ridicate”.

Administratorul special al unităţii, Ovidiu Dumitrescu, a declarat că rezultatul reparațiilor de acum se va vedea în sezonul rece, atunci când nu se vor mai produce avarii.

Dumitrescu: “Sigur că este neplăcut, dar, totuşi, trebuie să avem în vedere că acest sistem este format din 425 de km de conducte, pe reţeaua de distribuţie, din 52 de km, pe reţeaua de transport, din sute sau mii de robineţi, parte din ele construite în 1965-70-75. Deci, au între 40 şi 50 de ani. Nu sunt nişte lucrări care să punem că sunt foarte urgente, dar, sunt puncte slabe, care pot conduce la avarii, cu opriri, în miezul iernii.”

Ovidiu Dumitrecu a reamintit că apa caldă va fi sistată până pe 9 august, dar în anumite zone din Obcine și Burdujeni perioada se va întinde până pe 15 august.

comments

comments